Asigurarea egalității de gen, promovarea unor politici în sprijinul abilitării social-economice a femeilor, combaterea violenței în familie, încurajarea tinerelor să-și asume roluri active în diverse domenii, începând cu accesul la o educație adecvată, inclusiv în domenii tehnice, științifice și financiare. Subiectele au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean cu Dominika Stojanoska, reprezentanta UN Women în Republica Moldova.
Șeful Executivului a menționat importanța parteneriatului strâns al organizației cu autoritățile din țara noastră pentru proiecte concrete realizate în comun, pentru dezvoltarea programelor cu rol de abilitare socială și economică a femeilor, pentru asistența oferită în construirea infrastructurii, care să permită femeilor să-și realizeze potențialul, și pentru implicarea în promovarea agendei europene.
„Susținerea femeilor pentru a se implica în viața publică, în domeniul afacerilor și în viața profesională trebuie să fie permanentă”, a conchis prim-ministrul Dorin Recean.
Reprezentanta de țară UN Women, Dominika Stojanoska, s-a mai referit la ariile de activitate a organizației, la acțiunile întreprinse până acum, dar a expus și planurile de viitor care vor permite femeilor să trăiască și să muncească fără constrângeri. Dominika Stojanoska a vorbit inclusiv despre programele la care echipa sa lucrează împreună cu ministerele de resort, care au scopul de a încuraja femeile să-și inițieze afaceri, să-și sporească reziliența economică și să se implice activ în diplomație.