Un cetățean ucrainean este cercetat penal după ce vameșii de la Giurgiulești au depistat articole vestimentare, pe care acesta intenționa să le transporte prin contrabandă. Bunurile au fost descoperite în autovehiculul condus de bărbatul în vârstă de 39 de ani, la bordul căruia se afla împreună cu trei pasageri, transmite CURENTUL.
Cazul a avut loc la data de 28 septembrie 2020, la intrare în țară. Deși conducătorul auto a afirmat în mod repetat că nu are bunuri de declarat, funcționarii vamali au dispus efectuarea unor verificări minuțioase, în baza analizei de risc.
Ca urmare, vameșii au ridicat, din compartimentul de marfă, articole vestimentare în cantități comerciale, valoarea cărora se ridică la peste 800 000 de lei.
Bărbatul a fost reținut pe un termen de 72 de ore, în privința acestuia fiind inițiat un dosar penal, conform art. 248 alin. (5) lit. b) CP al RM, care prevede aplicarea unei pedepse sub formă de privațiune de libertate pe un termen de până la 10 ani.
Subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal și Procuratura raionului Cahul continuă investigațiile pe acest caz în vederea elucidării multiaspectuale a circumstanțelor în care ar fi fost comisă infracțiunea și a stabilirii tuturor persoanelor implicate.