Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat bunuri, în valoare de circa 3 milioane de lei, săptămâna trecută în baza delegațiilor Procuraturii Anticorupție și Serviciului Vamal, pe 9 bunuri. Printre acestea se numără o încăpere locativă, un teren pentru construcție și 7 capitaluri sociale, sechestrate într-un caz de abuz de serviciu, de spălare de bani și contrabandă. În prezent, ARBI are în examinare 118 de delegații pe 86 de cauze penale în privința a 180 de subiecți. Săptămâna trecută, pe conturile trezoreriale ale ARBI au fost depuse 8 milioane de lei.
De asemenea, Direcția generală asigurare operativă a efectuat 8 expertize judiciare, dintre care 7 IT și 1 criminalistică, în procedură fiind alte 60 de expertize. Ofițerii de urmărire penală au inițiat 2 cauze penale și au propus pentru transmitere în judecată 4 cauze penale. La moment, organul de urmărire penală al CNA gestionează 365 de dosare.
Direcția legislație a recepționat 43 de proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 18 rapoarte de expertiză și 17 avize. În prezent, se lucrează pe 51 materiale, recepționate de la autorități.
Direcția analitică a efectuat 5 analize operaționale și una strategică, alte 59 de studii sunt în procedură. Direcția testarea integrității profesionale a eliberat 105 de caziere de integritate.
Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat 13 activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție.
La linia națională anticorupție au fost recepționate 38 de apeluri. O persoană se află în penitenciarul 13, arestată în dosarul CNA.