[ X ]
ARBI a sechestrat bunuri de aproape 3 milioane de lei, între care un Lexus în valoare de 700 de mii de lei
16 Ianuarie

Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre, în valoare de aproape 3 milioane de lei, în această săptămână. Printre bunurile indisponibilizate, în baza a trei delegații ale procurorilor și ofițerilor de urmărire penală, sunt un Lexus (anul fabricației 2017), 2 capitaluri sociale, 2 încăperi locative și un teren agricol. În prezent, Agenția are în procedură 175 de delegații pe 124 de cauze penale în privința a 283 de subiecți, informează CURENTUL.

De asemenea, Direcția generală asigurare operativă a efectuat o expertiză judiciară, în procedură fiind alte 61 de expertize. Ofițerii de urmărire penală ai CNA gestionează 336 de cauze penale. Săptămâna precedentă au fost expediate în adresa ARBI două delegații pentru efectuarea investigațiilor financiare paralele.

Direcția legislație a întocmit 3 rapoarte de expertiză și 6 avize. La moment, se lucrează pe 16 materiale, recepționate de la autorități.

Direcția analitică a efectuat 6 analize operaționale și a inițiat 2 noi, alte 58 de studii sunt în procedură. Reprezentantul Serviciului juridic al CNA a participat la o ședință de judecată, iar Direcția testarea integrității profesionale a eliberat 168 de caziere de integritate.

 La linia națională anticorupție au fost recepționate 41 de apeluri. În penitenciare se află 13 persoane, arestate în dosarele CNA.

Totodată, segmentul de prevenire anticorupție continuă activitățile de formare. Astfel, ofițerii CNA au vizitat ANSA și Institutul de Medicină Urgentă cu instruirile anticorupție.

În prezent CNA dispune de 58 de funcții vacante. Pentru ocuparea acestora, Secția resurse umane scoate la concurs funcțiile disponibile, informația fiind publicată atât pe pagina web a Centrului cât și pe cariere.gov.md.

Inapoi la arhiva noutaților