[ X ]
ARBI a emis, săptămâna trecută, ordine de înghețare pe bunuri de peste 6 milioane de lei, aplicate de ofițerii anticorupție
26 Mai

Săptămâna trecută, CNA a desfășurat mai multe operațiuni anticorupție, în cadrul cărora sunt cercetați angajați ai Serviciului Vamal, inclusiv șefi de post și un broker, într-un dosar de corupere pasivă, fiind ridicate sume ce depășesc 1,1 milioane de lei. Un avocat ar fi pretins 65.000 de euro pentru a influența decizii în favoarea unor arestați. Alte cazuri vizează: mita pentru eliberarea de acte medicale false, un ofițer reținut pentru trafic de influență, un fost director acuzat de abuz de serviciu și o tentativă de fraudare la obținerea permisului auto. Menționăm că, la moment, 8 persoane, vizate în dosarele Centrului, sunt arestate și deținute în instituțiile penitenciare. În perioada de raport, ofițerii de urmărire penală ai CNA au transmis procurorilor pentru soluționare 33 de cauze penale, alte 30 de dosare fiind inițiate.

În perioada raportată, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în privința unui pedolog din cadrul Î.S. „Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului”, căruia i-a fost incriminată săvârșirea a șase episoade de corupere pasivă, fiind condamnat la 5 ani de închisoare cu suspendare și amendat cu 250 mii de lei. Totodată, alte două persoane, investigate de CNA și PA pentru cauzarea de prejudicii SA „Banca de Economii” în proporții deosebit de mari, au fost deferite justiției.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA anunță aplicarea sechestrelor pe bunuri ilicite în valoare de circa 4,6 milioane de lei. Acestea au fost indisponibilizate în baza delegațiilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Inspectoratului Național de Investigații (INI), Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) al MAI, Inspectoratului de Poliție Fălești. Printre acestea se numără 3 mijloace de transport, 2 încăperi locative și una nelocativă, 2 construcții locative și un teren pentru construcție, 6 terenuri agricole și 32 de cryptomonede. Totodată, ARBI a emis un ordin de înghețare pe bunuri în valoare de peste 1,8 milioane de lei.

Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 15  rapoarte de expertiză și 3 avize pe marginea unor proiecte de acte normative, săptămâna trecută. Totodată, au fost organizate 9 instruiri anticorupție pentru circa 1800 de persoane, au fost realizate 4 analize operaționale și 166 de caziere de integritate au fost eliberate. La linia națională anticorupție au fost recepționate 44 de apeluri, iar în cancelaria CNA au fost înregistrate 1780 de materiale.

Inapoi la arhiva noutaților