[ X ]
Ar putea PSRM împreună cu PDM să preia puterea la alegerile parlamentare 2018? Răspunsul lui Vladimir Bolea
16 Octombrie

Preşedintele Organizaţiei teritoriale Chişinău a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Vladimir Bolea, consideră că Partidul Socialiștilor din Moldova (PSRM) ar putea lua puterea la alegerile parlamentare împreună cu Partidul Democrat din Moldova (PDM). Despre aceasta el a vorbit în cadrul unui interviu acordat pentru tribuna.md, transmite CURENTUL.

Vladimir Bolea menționează că sistemul mixt anume pentru aceasta a fost adoptat.

„Reforma care au făcut-o, cea a sistemului electoral în RM, a avut anume acest scop. Acesta este unul din argumentele noastre forte care ține foarte mult și de partenerii noștri externi, că vorbim de Parlamentul european, Consiliul Europei. Cu certitudine, PDM este împreună cu PSRM. În general, consider că PDM depune eforturi foarte mari ca să scoată RM de pe direcția pro-europeană și ca să nu o facă cu mâinile lor, practic vor să aducă la putere un partid socialist, care este șantajabil şi la fel controlat de către coordonatorul lor general. Acest lucru deja este evident pentru toată lumea”, spune Vladimir Bolea.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților