Pe scena de la OrheiLand au urcat și reprezentanții echipei Partidului „ȘOR”, printre care conducerea municipiului și raionului Orhei, consilieri locali și raionali din toată țara, precum și deputații ai formațiunii care i-au felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia Zilei Copilului. Un mesaj de felicitare a fost transmis și de către liderul formațiunii, Ilan Șor, la inițiativa căruia a fost construit cel mai mare parc de distracții din Moldova, dar și din regiune.
„Am vorbit recent cu un francez, care a rămas uimit ceea ce a văzut aici. I-am spus că Disneyland din Paris nu se compară cu OrheiLand din Moldova. Diferența e că OrheiLand totul este gratuit. Așa cum spune Ilan Șor, zâmbetul și fericirea copilului nu au preț. Copiii sunt ceea ce avem mai scump și noi, părinții, facem tot ce ne stă în putință pentru ca ei să crească fericiți. De aceea, porțile municipiului Orhei, ale OrheiLand, sunt deschise pentru toți”, a menționat primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu.
„Orheiul și OrheiLand este inima distracției, a bunei dispoziții și a dragostei. Îi mulțumim dlui Ilan Șor pentru tot efortul pe care l-a depus și pentru că a construit acest parc imens de distracții. Vreau ca toată lumea să ridice mâinile în sus, în semn de mulțumire pentru acest proiect”, a afirmat președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
De asemenea, fostul viceprimar al municipiului Orhei, deputatul Reghina Apostolova, a menționat că în cei cinci ani de la deschiderea OrheiLand, peste trei milioane de oameni au vizitat acest parc de distracții.
„Pe teritoriul acestui parc, au avut loc multe evenimente frumoase, dar au fost și multe greutăți. Suntem cu toții aici datorită faptului că echipa Partidului „ȘOR” a depășit toate dificultățile cu demnitate. OrheiLand a fost și va fi al locuitorilor din Orhei, dar și al cetățenilor din toată țara”, a accentuat Reghina Apostolova.
„Mă bucur să văd că OrheiLand este plin de copii și de emoții pozitive. Cinci ani consecutiv, toată această atmosferă este posibilă datorită lui Ilan Șor, care a adus țării noastre speranță și bunăstare. Copiii din Republica Moldova sunt mândria și viitorul țării noastre și noi vrem ca toți copiii noștri să aibă de toate. Ilan Șor a spus de mai multe ori că trebuie să aducem Europa acasă, să creăm condiții decente pentru toată lumea. Nouă ne-a reușit să construim Europa acasă, spre deosebire de cei care se plâng că nu e posibil asta, că e complicat sau invocă alte motive. Mă bucur că am reușit să construim o asemenea bijuterie aici, la Orhei. La mulți ani tuturor copiilor!”, a fost mesajul deputatului Marina Tauber.
La rândul său, președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a anunțat că OrheiLand va fi și mai frumos decât este în prezent.
„Când am discutat împreună cu ai mei colegi despre construirea OrheiLand am vorbit și despre cum trebuie să arate țara noastră – frumoasă, înfloritoare, astfel încât oamenii să se simtă bine și confortabil. Îi felicit pe toți copiii cu ocazia Zilei Copilului și le urez ca toate visurile lor să se realizeze. OrheiLand se va dezvolta. În prezent, acest parc este cel mai bun din Moldova, dar eu voi face tot posibilul ca acesta să fie cel mai frumos din Europa, astfel încât să ne invidieze și cei de este hotare”, a dat asigurări Ilan Șor.
Cel mai mare parc de distracții din Moldova, dar și din regiune – OrheiLand a fost construit în 2018 și inaugurat în același an, în 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Anul acesta, OrheiLand se află la cea de-a cincea ediție. În sezonul de vară, parcul va activa în fiecare zi. Mai exact, luni, va fi deschis între orele 16:00 și 22:00, iar de marți până duminică – de la ora 10:00 până la 22:00.