Aproximativ 40 de gospodării din satul Ceadâr, raionul Leova, deservite de întreprinderea de distribuție de gaze naturale „Cimișlia-gaz”, vor fi racordate la rețea în următoarele luni. În cadrul Programului investițional al grupului de companii „Moldovagaz” pentru anul curent, în această localitate au fost construite 39 ieșiri (puncte de conectare), iar rețelele interne sunt deja montate în cca 20 de case.
Primii consumatori din lista respectivă au semnat deja contractele de furnizare a gazelor naturale, aceștia sunt instruiți privind regulile de securitate în utilizarea a echipamentelor de gaze, fiind instalate și sigilate contoarele.
Lucrările de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor au fost practic finalizate și în satul vecin Kolibabovca din același raion, în care numărul de consumatori noi constitui 28 de unități. În plus, în satul Maximeni din raionul Cimișlia au fost construite aproximativ 3 kilometri de gazoduct, cu potențialul de racordare a 44 de gospodării.
Per total pe țară în anul 2024 se vor poza peste 89 kilometri de gazoduct în 47 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1700, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.
Grupul de companii „Moldovagaz” include întreprinderile de distribuție de gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz”, „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 800 mii de consumatori finali.