[ X ]
Aprilie – luna când are loc vegetația activă la culturile agricole
9 Aprilie

Începutul vegetaţiei active la culturile agricole se semnalează, de obicei, în intervalul 15-18 aprilie în jumătatea de sud a țării, în jumătatea de nord – 20-23 aprilie, transmite CURENTUL.

Trecerea temperaturii medii zilnice a solului prin valoarea de +10°C în direcţia creşterii ei la adâncimea de 10 cm se observă, de obicei, în intervalul 9-20 aprilie, fapt ce indică termenul optim de semănat a culturilor termofile.

Termenele obişnuite de înflorire a caisului se încadrează în intervalul 15-23 aprilie. Umflarea mugurilor florali la prun, măr, păr se semnalează în prima decadă a lunii aprilie. Umflarea mugurilor la viţa de vie are loc în medie în intervalul 16-23 aprilie, când temperatura medie zilnică a aerului trece stabil prin valoarea +10°C.

Termenele semănatului sfeclei de zahăr sunt determinate de încălzirea solului până la +7..+8°C şi încetarea îngheţurilor, care vătămează plantele răsărite. În cele mai calde primăveri semănatul sfeclei de zahăr se efectuează, de obicei, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie, iar în cele mai târzii – la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai. În perioada semănatului sfeclei de zahăr rezervele de umezeală productivă în stratul arabil al solului în jumătatea de nord a țării constituie în general 30-40 mm.

Cele mai potrivite termene pentru semănatul florii-soarelui, conform datelor multianuale, sunt 7-18 aprilie (solul la adâncimea de încorporare a seminţelor se încălzeşte până la +10°C). Rezervele de umezeală productivă pentru această perioadă în stratul arabil al solului pretutindeni sunt de cel puțin 20 mm.

Termenele optimale pentru semănatul porumbului se semnalează pe cea mai mare parte a teritoriului țării în decada a treia a lunii aprilie. Rezervele de umezeală productivă în stratul arabil al solului în această perioadă sunt în general bune şi constituie 25-40 mm.

În ultima pentadă a lunii aprilie – începutul lunii mai are loc răsărirea plantelor de floarea-soarelui, răsărirea în masă a sfeclei de zahăr, iar la grâul de toamnă se semnalează faza de alungire a paiului, începe înflorirea mărului şi părului.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților