[ X ]
APP, despre o altă companie care furnizează gaze naturale Republicii Moldova
29 Octombrie

În cea de-a patra rundă de licitații lansate de Energocom pentru achiziționarea a 1,5 milioane m3 de gaze naturale au câștigat trei companii. Drept furnizor și partener în asigurarea securizării energetice a țării se numără compania ucraineană Natfogaz, alături de alte două companii din Europa, informează CURENTUL cu referire la un comunicat de presă.

Agenția Proprietații Publice (APP) confirmă faptul că volumele cumpărate în primele trei zile de licitație au fost deja recepționate.

„Precizăm că licitațiile începute de furnizorul central de energie – Energocom, sunt necesare pentru a achiziționa anumite cantități de gaze naturale din surse alternative pentru a echilibra volumul și a menține conductele funcționale. Se întâmplă din motivul că, în prezent, Republica Moldova nu primește cantitatea necesară de gaze naturale din partea Gazprom” – mai spune Agenția.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților