Președintele Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, deputat, a lansat un apel către forțele politice din Parlament, informează CURENTUL.
„Consider că pentru evitarea crizei politice, pandemice, sociale și economice în care ne-am pomenit este necesară crearea de urgență a unei majorități parlamentare antisocialiste, care să nu fie neapărat o alianță sau o coaliție de guvernare, ci să semneze un acord pentru realizarea a patru obiective:
1. Înlăturarea lui Igor Dodon și condamnarea lui pentru acțiuni de corupție și de trădare de Patrie, odată cu debarcarea socialiștilor de la guvernare;
2. Instaurarea unui guvern tehnocrat, fără culoare și afiliere politică, susținut de majoritatea parlamentară anti-Dodon, care să acceseze de urgență ajutorul și finanțarea României și Uniunii Europene pentru scoaterea țării din pandemie și din criza economică;
3. Pregătirea și organizarea unor alegeri prezidențiale libere, corecte, democratice și transparente, fără imixtiunea externă de la răsărit și a mașinăriei roș-albastre;
4. Pregătirea și organizarea alegerilor parlamentare anticipate, pentru că în actuala configurație, Parlamentul nu mai reprezintă votul exprimat de cetățenii R. Moldova la 24 februarie 2019”, a precizat Țîcu, în apel.
Potrivit lui, realizând aceste obiective, „Parlamentul actual poate să plece, lăsând măcar o urmă de demnitate și caracter în analele și manualele de istorie”.
Andriana Cheptine