[ X ]
Anunțul șefului statului: SA „Moldovagaz” va iniția reducerea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorul final, din luna septembrie a anului curent
25 August

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a anunțat, după întrevederea avută cu Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, că va fi inițiată reducerea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorul final, din luna septembrie a anului curent, informează CURENTUL.

„Am examinat problemele ce țin de aprovizionarea cu gaze și, în general, securitatea energetică a Moldovei. De asemenea, am discutat despre inițierea negocierilor cu „Gazprom” cu privire la semnarea unui contract de trei ani privind livrarea carburanților în țara noastră. Există premise pentru micșorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatori în trimestrul IV al anului 2020. Totodată, am discutat despre ajustarea programului de investiții și de gazificare a localităților țării în anul 2020. Este vorba despre necesitatea de a majora cu 34 milioane de lei suma planificată – de la 18 până la 52 milioane de lei. De asemenea, am discutat despre problema datoriilor pentru gazele naturale, inclusiv ale regiunii transnistrene, dar și chestiunile ce țin de implementarea celui de-al treilea pachet energetic al Uniunii Europene”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților