[ X ]
[ X ]
[ X ]
Anunță protest în PMAN! Fermierii: Considerăm ofensatoare și lipsite de sens declarațiile domnului ministru al Agriculturii
26 Septembrie

„În lipsa unei reacției adecvate din partea guvernării”, Asociația Forța Fermierilor a depus o declarație prealabilă privind rezervarea Pieței Marii Adunări Naționale (PMAN) în luna noiembrie 2022 pentru acțiuni de protest cu tehnica agricolă, informează CURENTUL.

Asociația a emis o declarație prin care dorește să atragă atenția autorităților de stat asupra faptului că „la distanță de câteva zile, după protestul de avertizare al agricultorilor, instituțiile abilitate așa și nu au stabilit organizarea unui dialog între doamna Prim-ministru și reprezentanții agricultorilor pe marginea revendicărilor înaintate de agricultori. Totodată, Comisia Situații Excepționale nu a emis nici o decizie privind măsuri urgente de susținere a sectorului agrar, solicitate de producători agricoli”.

„Mai mult decât atât, considerăm ofensatoare și lipsite de sens declarațiile domnului ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare la adresa agricultorilor, în cadrul unor emisiuni televizate. Ori acțiunile de protest vin ca urmare a epuizării tuturor încercărilor, de a soluționa pe alte căi problemele, apărute în sectorul agricol în ultimele luni. În acest context, remarcăm că anume ministru a promis în nenumărate rânduri, inclusiv public, că va cere  instituirea stării de urgență în agricultură și va propune includerea cerințelor noastre într-o decizie a CSE.

Totodată, AO „Forța Fermierilor” reiterează poziția sa, că toate doleanțele producătorilor agricoli poartă un caracter EXCLUSIV ECONOMIC, iar manifestările noastre exclud orice acțiuni cu tentă politică. Cu regret, constatăm că acuzațiile respective vin din partea unor persoane, care doi ani în urmă, în aceleași condiții și la revendicări mai extinse, ne dădeau dreptate. Agricultorii din organizația noastră rămân consecvenți, indiferent de faptul cine se află la guvernare și sunt preocupați exclusiv de problema salvării ramurii și neadmiterii falimentării miilor de fermieri mici și mijlocii. Categoric nu acceptăm procesul offshore-zării sectorului agrar și expansiunea agresivă a agro-holdingurilor”, se mai spune în declarație.

Forța Fermierilor mai afirmă că nu vede cum atitudinea sfidătoare a autorităților va contribui la rezolvarea multiplelor probleme din ramura agricolă. „În cadrul asociației sunt sute de fermieri din localități rurale, care practică agricultura modernă și au creat mii de locuri de muncă, inclusiv persoane revenite în țară de peste hotare. Ei au nevoie de respect și de parteneriat egal cu ministerul agriculturii și nu de lecții sterile și irelevante despre agricultură. Subliniem repetat, că cerințele producătorilor agricoli, profund afectați concomitent de secetă, embargou, scumpiri exorbitante și prețuri derizorii la materia primă, sunt mult mai moderate comparativ cu anul 2020 și la etapa actuală nu necesită alocarea banilor din bugetul de stat”, mai spun fermierii.

Totodată, organizația se declară în continuare deschisă în vederea unui dialog constructiv cu Guvernul și exprimă speranța că, în următoarele săptămâni cruciale pentru agricultori, autoritățile, totuși, își vor schimba atitudinea față de ramura strategică a economiei naționale și vor recurge la realizarea juridică a revendicărilor fermierilor afectați.

Inapoi la arhiva noutaților