Directorul general adjunct, Alexandr Manciu, a avut o întrevedere cu Petru Opriș, Șef Serviciul control oficial sănătate și bunăstare animală și Dorin Tănăsescu, Șef Serviciu economic administrativ, reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Iași, din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din România (ANSVSA), aflați într-o vizită de lucru la invitația Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, informează CURENTUL.
Potrivit ANSA, scopul vizitei a fost definitivarea unor aspecte tehnice privind buna realizare a Programului de supraveghere, controlului și eradicării rabiei la vulpi pe teritoriul Republicii Moldova, care este cofinanțat de Uniunea Europeană și susținut de România.
De asemenea, părțile au exprimat dorința de a consolida colaborarea pentru schimbul de experiență și preluarea bunelor practici în domeniul sănății și bunăstării animalelor, diagnosticului de laborator, controlul reziduurilor la animale vii, controlului oficial.
Alexandr Manciu a mulțumit părții române, în special ANSVSA pentru suportul continuu pe care îl acordă Agenției prin intermediul diverselor programe de asistență.
Membrii delegației Române au manifestat deschidere în vederea continării bunei colaborări interinstuționale pe domeniile de competență.
Cristina Tomac