Recent, în social media a apărut o postare și unele comentarii referitor la Raportul privind rezultatul monitorizării pieței produselor petroliere a Republicii Moldova pentru semestrul I al anului 2020. Deoarece estimările efectuate în așa-zisa analiză nu corespund realității, ANRE vine cu unele precizări pe marginea acestui subiect.
Referitor la interpretarea eronată a unităților de măsură pentru produsele petroliere principale și a modalității de aplicare a accizelor
În scopul codificării uniforme a mărfurilor introduse pe și/sau scoase de pe teritoriul țării, aplicării taxelor vamale și obținerii unei statistici a comerțului exterior, în Republica Moldova se aplică Nomenclatura combinată a mărfurilor aprobată prin Legea nr. 172 din 25.07.2014, care a fost elaborată în corespundere cu cerinţele practicilor internaţionale și a Convenției internaționale privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor din 14 iunie 1983, aprobat de Organizația Mondială a Vămilor, la care Republica Moldova este parte și care este utilizat pe larg de țările membre ale Organizației Mondiale a Comerțului. În conformitate cu cerințele acestor documente și a practicilor comerțului internațional, toate cotațiile și livrările de produse petroliere se fac doar în tone la condiții standard de temperatură 20°C.
Aplicarea impozitelor directe este realizată în conformitate cu Codului fiscal. Având în vedere că aplicarea drepturilor de import în Republica Moldova este realizată la frontieră, Parlamentul a decis aplicarea accizei în același sistem de măsurare (tone) cu scopul uniformizării și simplificării aplicării legislației fiscale și vamale.
Referitor la calculele efectuate
Pentru transformarea din tone în litri a cantităţilor de produse petroliere principale, urmează a fi utilizate valorile corecte ale densităților medii, care constituie 0,758 kg/litru pentru benzină și 0,845 kg/litru pentru motorină. Totodată, pentru calcularea prețului mediu de import al unui litru de motorină, era necesar ca autorul să nu „împartă”, dar dimpotrivă, să „înmulțească” prețul exprimat în tone la densitatea produsului, rezultatul urmând a fi împărțit la 1000, iar cursul de schimb valutar să fie exprimat fie de valoarea importurilor exprimate în lei (apropo, indicată în Raport), fie de cursul mediu de schimb valutar publicat de BNM pentru perioada respectivă.
Prin urmare, reieșind din datele publicate în Raportul privind rezultatul monitorizării pieței produselor petroliere a Republicii Moldova pentru semestrul I al anului 2020, prețul mediu de import al unui litru de motorină în luna aprilie a constituit 4,72 lei și nu 6,08 lei, după cum afirmă autorul.
Astfel, declarația publică, precum că prețul angro al motorinei în luna aprilie, fără aplicarea rentabilității a constituit 10,24 le/litru nu corespunde realității, acesta constituind în mediu 8,62 lei/litru (după cum este prezentat în tabelul de mai jos):
Referitor la așa-numitul supraprofit al companiilor petroliere
Toți titularii de licențe furnizează trimestrial Agenției rapoartele privind activitatea de comercializare a produselor petroliere. Rapoartele în cauză se bazează exclusiv pe înregistrările din evidența contabilă a operatorilor și permit Agenției să monitorizeze efectiv situația reală de pe piața produselor petroliere.
Pornind de la declarațiile făcute public, precum că în perioada respectivă comercianții cu amănuntul a produselor petroliere au înregistrat „supraprofit” de 3 lei/litru (sau de circa 22 milioane de euro), considerăm necesar să combatem astfel de constatări „senzaționale” prin publicarea situației efective pentru primele 6 luni ale ultimilor 3 ani (2018-2020):
După cum era și de așteptat, în condiții de situație excepțională generată de pandemia de COVID-19, primele 6 luni ale anului 2020 nu au fost cele mai profitabile din punct de vedere financiar pentru companiile petroliere, înregistrându-se un profit total de 29,7 milioane de lei, sau de 3 ori mai puțin decât în perioada similară a anului precedent.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, în calitatea sa de autoritate responsabilă de reglementarea de stat a pieţei produselor petroliere, în comparație cu autorii unor analize, nu-și poate permite să opereze cu valori aproximative sau calcule eronate. Prin urmare, regretăm apariția în spațiul public a unor analize care operează cu informații ce induc în eroare opinia publică. Cu acest prilej, reafirmăm corectitudinea tuturor datelor incluse în Rapoartele și statisticele ANRE, inclusiv Raportul privind rezultatul monitorizării pieței produselor petroliere a Republicii Moldova pentru semestrul I al anului 2020.