Săptămâna curentă (25.07.2022-31.07.2022) este cea de-a 6-a săptămână consecutivă de scădere a prețurilor de comercializare cu amănuntul la benzină și a 5-a pentru motorină.
Prin urmare, benzina COR 95 a scăzut în această perioadă cu 5,95 lei/litru, iar motorina standard cu 4,94 lei/litru.
Pentru următoarele trei zile, 30.07.2022-01.08.2022, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite la nivelul de:
27,95 lei/litru – pentru benzina COR 95 (- 7 bani);
27,52 lei/litru – pentru motorina standard (- 5 bani).
Scăderile prețurilor de comercializare a carburanților stabilite de către ANRE se datorează diminuării cotațiilor Platts, indicator care stă la baza metodei actuale de determinare a nivelului prețurilor.
Metodologia în vigoare de stabilire a prețurilor la produsele petroliere vine să asigure consumatorii că nivelul acestora este influențat exclusiv de factori obiectivi, precum evoluțiile pe piața internațională, excluzând posibilitatea companiilor petroliere să intervină în procesul de stabilire a acestora. Astfel, ANRE garantează corectitudinea prețurilor maximale stabilite și monitorizează respectarea strictă a acestora.