În urma declarațiilor cu privire la majorarea tarifelor pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare prestate de S.A. „Regia Apă Canal-Orhei”, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) aduce următoarele precizări:
Consiliul Municipal Orhei, în calitate de fondator al S.A. „Regia Apă Canal-Orhei”, are reprezentanți în Consiliul de Administrație al operatorului. Aceștia au fost informați în mod constant despre solicitarea operatorului, transmisă prin scrisoarea nr. 274-05 din 20 mai 2024, care viza ajustarea tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă, serviciului public de canalizare și epurare a apelor uzate, precum și pentru producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii pentru operatorul regional din satul Piatra.
Tarifele propuse de operator au fost analizate de ANRE pe baza principiului suportării de către consumatori doar a costurilor justificate, minim necesare pentru desfășurarea activității reglementate. Componentele determinante luate în considerare în cadrul acestei examinări includ:
– Volumul total de apă estimat pentru furnizare în 2024 – 1083,6 mii m3.
– Volumul prognozat al apelor uzate – 895,5 mii m3.
– Pierderile de apă estimate pentru anul 2024 – 359,3 mii m3 (23,8% din volumul captat).
– Indicele prețului de consum prognozat pentru Republica Moldova în 2024 – 4,7 %.
Principalii factori care au determinat majorarea tarifelor includ creșterea salariului minim pe economie cu 25% și aplicarea coeficientului de complexitate pe ramură (în baza deciziei Consiliului de Administrație a întreprinderii), ceea ce a dus la o creștere a veniturilor reglementate ale operatorului cu 10,2 milioane lei, precum și acoperirea deficitului tarifar acumulat în primele șase luni ale anului 2024, în valoare de 3,8 milioane lei.
Conform art. 35 alin. (13) din Legea nr. 303/2013, tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă, canalizare și/sau epurare a apelor uzate, prestate de operatorii care activează în baza unor acorduri sau contracte semnate cu organisme financiare internaționale, sunt stabilite în strictă conformitate cu Metodologia de determinare, aprobare și aplicare a tarifelor și se aprobă de către ANRE.
ANRE rămâne o instituție independentă și echidistantă în activitatea sa, aplicând cu rigurozitate legislația în vigoare și având ca obiectiv principal protejarea intereselor consumatorilor, prin asigurarea unor tarife corecte și justificate.