[ X ]
[ X ]
[ X ]
Angajatorii sunt obligați să prezinte veniturile obținute persoanelor care le-au efectuat plăți
3 Februarie

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat informează angajatorii ca până la 1 martie 2017 sunt obligați să prezinte persoanelor cărora le-au efectuat plăți informația privind veniturile obținute pentru anul trecut. Această obligație este reglementată de Codul Fiscal al RM. Datele vor fi utilizate în scopul completării declarației pe venit de către persoane fizice pentru perioada anului 2016, transmite CURENTUL.

Informația se prezintă din următoarele tipuri de venit: dobânzile și plățile pentru care s-a asigurat reținerea prealabilă sau care au fost scutite de impozitul pe venit la sursa de plată. Informația prezentată de angajator va cuprinde date despre tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate, suma deducerilor și suma impozitului reținut (în cazul reținerii) pentru perioada anului trecut.

Informația despre venituri va fi completată conform formularului specificat în anexa nr.5 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.697 din 22 august 2014.

De menționat că nota referitor la venituri nu se prezintă pentru veniturile care se impozitează final la sursa de plată cum ar fi: dividendele, royalty, câștigurile de la jocurile de noroc și de la campaniile promoționale și/sau loteriile etc, precum și plățile efectuate în adresa nerezidenților.

Totodată, atenționăm că pentru angajații din domeniul IT informația salariaților, va fi completată în două rânduri.

1. în rândul 2 (col. 2) se indică suma totală a venitului achitată în anul de gestiune (suma totală din col.8.3 din Fișa personală). Col.5 rândul 2 nu se completează.

2. în rândul 1 (col.2) se indică venitul impozabil pentru anul de gestiune calculat în modul stabilit în art. 24 alin. (21) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal (suma veniturilor lunare ale căror mărimile nu depășește 2 salarii medii lunare pe economie prognozate pe anul respective). Suma menționată urmează să corespundă sumei totale a venitului impozabil, reflectat în col. 8.10 din Fișa personală (anexa nr.8 la Regulamentul sus-menționat). În col. 5 rândul 1 se reflectă suma totală a impozitului pe venit reținut în anul de gestiune.

În cazul greșelilor în nota de informare, angajatorii sunt obligați să informeze beneficiarul plăților în termen de 15 zile lucrătoare de la data efectuării modificării sau emiterii deciziei asupra cazului de încălcare fiscală.

SFS atenționează: pentru neprezentarea sau prezentarea tardivă, neconformă, neautentică beneficiarului plăților a informației specificate, de către persoanele care sunt obligate să rețină impozitul la sursa de plată, se sancționează cu amendă de 2 sute de lei de fiecare informație, dar nu mai mult de 5 mii de lei.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților