[ X ]
Angajații sistemului penitenciar, ASP și studenții AAP – informați despre rigorile anticorupție
21 Mai

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a organizat, în această săptămână, mai multe sesiuni de informare anticorupţie pentru angajaţii sistemului penitenciar, funcţionarii Agenţiei Servicii Publice, dar şi pentru studenţii Academiei de Administrare Publică, transmite CURENTUL.

Printre subiectele abordate, în cadrul instruirilor, s-au numărat „Rigorile integrității instituționale și profesionale”, „Evaluarea integrității instituționale” și „Gestionarea riscurilor de corupție”.

O atenţie aparte a fost acordată şedinţelor, organizate pentru reprezentanții Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Bălţi și pentru conducătorii școlilor auto din municipiu. Anume în acest domeniu au fost identificate multiple riscuri de corupţie. Potrivit celor mai recente informaţii ale Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA, 30 la sută din dosarele penale, pornite pe fapte de corupţie, în 2020, sunt în domeniul obţinerii frauduloase a permiselor de conducere.

Astfel, discuţiile s-au axat pe conştientizarea acestei situaţii şi luarea unei atitudini conştiincioase la nivelul conducătorilor. Pentru a creşte gradul de intoleranţă faţă de corupţie, în această sferă de prestare a serviciilor, ofiţerii CNA au informat audienţa despre consecinţele penale şi disciplinare pentru comiterea acestor fapte.

De notat că, activitățile de educaţie anticorupţie, organizate de CNA în instituţiile publice, au scopul de a dezvolta și fundamenta cunoștințele teoretice și practice ale agenților publici în vederea aplicării corecte a mecanismelor de integritate şi promovării intoleranţei faţă de fenomenul corupţiei.

Cristina Pendea

img (1) img (2) img

Inapoi la arhiva noutaților