[ X ]
Andrian Candu – la Istanbul: Va participa la Summitul speakerilor statelor membre ale Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră
15 Mai

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, participă la Summitul speakerilor statelor membre ale Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, evenimentul, organizat cu ocazia aniversării a 25-a a APCEMN, va avea loc pe data de 16 mai 2018, la Istanbul.

„Summitul președinților parlamentelor statelor membre OCEMN reprezintă cel mai înalt for organizat cu ocazia aniversării a 25-a a APCEMN. În cadrul summitului, Andrian Candu va avea un discurs despre rolul parlamentelor în consolidarea cooperării economice între statele din regiunea Mării Negre. Summitul se va încheia cu semnarea unei declarații comune a speakerilor statelor membre aleOrganizației Cooperării Economice la Marea Neagră cu ocazia aniversării a 25-a a APCEMN. La Istanbul, Andrian Candu va avea întrevederi cu mai mulți oficiali prezenți la eveniment, inclusiv cu Președintele Marii Adunări Naționale a Turciei, İsmail Kahraman, Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu și Președintele Parlamentului Georgiei, Irakli Kobakhidze”, se spune în comunicat.

De menționat că, în acest an, APCEMN marchează 25 de ani de la fondare. APCEMN a fost creată în 1993, la Istanbul, de reprezentanții parlamentelor din 9 ţări – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia şi Ucraina. APCEMN reprezintă o platformă importantă pentru consolidarea cooperării regionale şi valorificarea potențialului economic între statele membre.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților