[ X ]
Andrei Năstase: Numirea Silviei Radu în funcția de ministru al Sănătății este o palmă dată fiecărui specialist în medicină
19 Septembrie

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că numirea Silviei Radu în funcția de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale „aruncă în derizoriu unul din cele mai importante domenii sociale precum e medicina”, informează CURENTUL.

Andrei Năstase a declarat că este o palmă dată fiecărui specialist în medicină și o „desconsiderare ingrată a tuturor celor care ani de zile au încercat să mențină la un nivel decent acordarea serviciilor medicale, chiar dacă nu au avut cele mai bune condiții”.

„Noi de dezvoltarea domeniului avem nevoie, nu de experimente pe el de către indivizi-orchestră. În loc să facă totul pentru a reforma sistemul medical, pentru a stopa exodul celor mai buni specialiști, pentru a facilita accesul oamenilor la serviciile curative de calitate, puterea de la Chișinău a ales să-și întărească pozițiile prin numirea în funcția de top a ministerului a unui manager mediocru, a unei persoane obediente, certate cu bunul simț, gata să execute orice capriciu al coordonatorului de rele. Stimați medici și cadre universitare medicale, Vă cunosc indignarea, dar rezistați, nu acceptați ca mediocritatea să pună stăpânire pe domeniul medical. Nicolae Testemițanu nu ar admite asta. Vă îndemn să nu vă descurajați, ci să vă uniți în rezistență. Orice dictatură sfârșește rău și zilele regimului anti-popular din Moldova sunt numărate. Epoca celor gata să facă orice în numele stăpânului va trece repede”, a precizat el.

Andrei Năstase a mai spus că, împreună cu toți oamenii de bună credință din țară, indiferent de segmentele sociale din care fac parte, pot și trebuie să schimbe în bine clasa politică, pentru că mai apoi să își asana toate domeniile vitale. „Împreună cu Dvs vom reforma domeniul parte a căruia sunteți și vor veni timpuri când în funcțiile cheie din sistem vor fi promovați specialiștii, profesioniștii cei mai buni, cei mai valoroși, capabili cu adevărat să reformeze, să dezvolte, să sporească eficiența medicinii noastre în interesul oamenilor. Până atunci, însă, să fim atenți la fonduri, să nu dispară pentru „consultanța spaniolă”, ca și plățile noastre pentru energie sau pentru covoare electorale de flori”, a scris Năstase.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților