[ X ]
[ X ]
[ X ]
Andrei Năstase: „Neidentificarea proprietăților publice în Registrul Bunurilor Imobiliare duce la pierderea a miliarde lei din bugetul de stat”
14 Martie

Platforma „Demnitate și Adevăr” cere Guvernului să stopeze procesul ilegal de înstrăinare a terenurilor, prin implementarea unui sistem prin care toate aceste terenuri să fie înregistrate, transmite CURENTUL.

În cadrul unei conferințe de presă, liderul Platformei, Andrei Năstase, a spus că neidentificarea proprietăților publice în Registrul Bunurilor Imobiliare duce la pierderea a miliarde lei din bugetul de stat.

„Atragem atenția asupra schemelor frauduloase care se fac asupra gestionării proprietăților publice centrale și cele locale. 25% din terenurile publice centrale și 16% din cele locale se regăsesc în Registrul Bunurilor Imobiliare. Terenurile rămase nu pot fi transmise transparent și oficial în locațiune sau arendă și pe ele nu pot fi calculate impozite prevăzute de lege și astfel se pierd anual miliarde de lei din bugetul de stat și cele locale. Pentru a permite aceste abuzuri, guvernarea nu permite crearea unei baze financiare solide pentru descentralizarea țării. Astfel înflorește și fenomenul construcțiilor neautorizate soldate cu ratarea la buget cu alte miliarde de lei”, a spus Andrei Năstase.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților