[ X ]
Andrei Năstase: Mă bucur că prima mea vizită în calitate de vicepremier o efectuez în România
2 Iulie

Vicepremierul Andrei Năstase, ministrul de Interne al Republicii Moldova, se declară bucuros că prima sa vizită oficială, în această calitate, o efectuează în România, „partenerul care a susținut parcursul european al țării noastre și care a avut un aport esențial în vederea depășirii crizei politice recente de la Chișinău”, informează CURENTUL.

Potrivit postării sale pe o rețea de socializare, întrevederea cu Președintele României, Klaus Iohannis s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și prietenească și a constatat cu deplină satisfacție că există o viziune comună cu privire la necesitatea susținerii proceselor democratice și relansării agendei de reforme menite să readucă Republica Moldova pe făgașul statului de drept și al valorilor europene.

„Totodată, am discutat despre necesitatea consolidării securității la nivel regional, inclusiv la frontiera de Est a Uniunii Europene care constituie un deziderat comun al ambelor părți. Astfel, este firesc ca reluarea reformei justiției și afacerilor interne, combaterea cu determinare a corupției și a contrabandei, dar și investigarea fraudei bancare să reprezinte priorități zero pentru noi, iar eu, în calitate de viceprim-ministru și ministru al afacerilor interne, voi milita pentru toleranță zero față de orice înseamnă corupție, abuzuri sau folosirea iresponsabilă a banului public. Agenda noastră este una ambițioasă și urmărește transformarea reală, nu doar declarativă, a Republicii Moldova într-un stat modern și prosper, în care cetățenii să se simtă liberi și în siguranță. Vom avea nevoie în continuare și contăm pe sprijinul României, în spiritul relației speciale care leagă cele două maluri ale Prutului, pentru a putea veni în întâmpinarea acestor așteptări”, a mai scris Năstase.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților