„Protestul este arma noastră legală împotriva unei guvernări nesimțite, antipopulare, care trebuie schimbată”. Declarația a fost făcute de liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase în cadrul unui interviu acordat pentru tribuna.md, transmite CURENTUL.
Andrei Năstase menționează că în 3 luni după alegerile locale s-a văzut intențiile oamenilor.
„Evenimentele din ziua și preziua Independenței ne-au demonstrat că doar unitatea noastră contează, că orice schimbare ține de capacitatea noastră de a ne regrupa și a continua lupta de eliberare a țării din ghearele oligarhiei. Nu avem niciun motiv să renunțăm, dimpotrivă! Și asta pentru că pericolul instaurării dictaturii ireversibile e extrem de mare. De fapt, în aceste 3 luni s-au văzut clar, pe de o parte, intențiile reale ale primarului ales de oameni, acelea ale Mișcării de Rezistență Națională, dar și ale oligarhilor și politicienilor corupţi, pe de alta! Ale noastre, ale celor care am demonstrat pașnic pentru demnitate și adevăr, pentru libertate și prosperitate la noi acasă, și ale celor care au pus între noi și instituțiile captive ale statului, rânduri întregi de presupuși polițiști”, spune Andrei Năstase.
Totodată el spune că odată cu venirea deputaților din vacanță oamenii să se adune la Parlament.
„Protestul este arma noastră legală împotriva unei guvernări nesimțite, antipopulare, care trebuie schimbată. Ea trebuie să plece, iar nouă nu ne rămâne decât să-i dăm o mână de ajutor. De aceea, am anunțat că atunci când deputații se vor întoarce din vacanțele lor exotice, cheltuind bani mulți și urât mirositori, să venim cu toții la Parlament, să-l înconjurăm și să le cerem fără frică, determinat și cu resurse de asediu îndelungat să se facă toate corecțiile necesare pe absolut toate pachetele de legi care strivesc democrația și viitorul Republicii Moldova. Și în primul rând să renunțe la votul mixt, cel care-l avantajează în mod nedemocratic, direct pe Dodon și ortacii săi, și indirect pe Plahotniuc, cel în fața căruia penalul Dodon rămâne foarte vulnerabil”, a punctat Năstase.
De asemenea, el accentuează că prostestele vor continua.
„Ceea ce vreau să se înțeleagă cu claritate e că suntem determinați să continuăm mișcarea noastră de protest, Mișcarea de Rezistență Națională pentru că adevărul și dorința legitimă de libertate sunt resursele inepuizabile ale unui popor care nu poate fi stăpânit! Noi vom câștiga, iar Plahotniuc și regimul său va pierde! Cu certitudine, un alt deznodământ nu există!”, a mai spus Andrei Năstase.
Cristina Parfeni