Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur, aflat într-o vizită de lucru la Riga, a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, transmite CURENTUL.
Cei doi oficiali au făcut o retrospectivă a relaţiilor moldo-letone, au discutat despre perspectivele dezvoltării acestora și căile de impulsionare a cooperării bilaterale, precum şi evoluţiile în procesul de implementare a Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.
Ministrul leton a ţinut să reconfirme deschiderea ţării sale în susținerea procesului de reforme al Republicii Moldova, inclusiv prin disponibilitatea de a împărtăşi experienţa acumulată în acest domeniu. În context, Ministrul Galbur a apreciat înalt asistenţa de dezvoltare și expertiza oferită Republicii Moldova de către partea letonă în realizarea reformelor structurale.
În altă ordine de idei au fost abordate ultimele evoluții în domeniul securității atât pe plan global cât și regional.
Cristina Parfeni