[ X ]
Anatol Șalaru în Italia. Ministrul participă la Reuniunea anuală a Miniștrilor Apărării din Europa de Sud – Est
18 Octombrie

Ministrul Apărării Anatol Șalaru a avut o întrevedere cu vice-ministrul Apărării al Georgiei, Lela Chikovani, la Roma, Italia, în cadrul Reuniunii anuale a Miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), transmite CURENTUL.

Cooperarea militară bilaterală, dar și cea în cadrul Alianței Nord-Atlantice, reforma sectorului de apărare și securitatea regională au fost subiectele principale ale discuțiilor dintre cei doi oficiali.

Anatol Șalaru a apreciat disponibilitatea părții georgiene pentru intensificarea cooperării militare dintre Republica Moldova și Georgia, specificând că acesta este un prilej de a dezvolta noi proiecte care să fie în beneficiul ambelor armate.

SEDM reprezintă o iniţiativă regională, din care fac parte Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Italia, Macedonia, Muntenegru, România, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ucraina.

SEDM a fost constituită în 1996 şi are drept scop intensificarea procesului de cooperare politico-militară regională şi consolidarea stabilităţii şi securităţii în Europa de Sud — Est. Anual, se desfăşoară cîte o reuniune a miniştrilor Apărării cu caracter decizional şi cîte o reuniune a şefilor de state majore generale, pentru consultări militare.

Republica Moldova participă la reuniunile miniştrilor Apărării cu statut de observator.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților