În perioada 21-27 martie curent, echipele de asistență medicală urgentă au deservit un număr de 14 395 solicitări. După acordarea ajutorului medical prespitalicesc, 5 666 pacienți, inclusiv 1 445 copii au fost transportați la instituțiile spitalicești din țară, transmite CURENTUL.
La Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au apelat cel mai des persoanele cu maladii cardiovasculare – 3 063, dintre care 51 pacienți cu Sindrom coronarian acut; urmate de 2 542 cetățeni cu urgențe respiratorii și 2 013 persoane cu patologii neurologice, inclusiv 225 pacienți cu accidente vasculare cerebrale.
Pe parcursul săptămânii ambulanța a mai fost solicitată pentru 1 214 persoane cu diverse traumatisme, inclusiv 47 pacienți, care au suferit în urma accidentelor rutiere produse pe traseele țării. La Serviciul de Urgență au fost înregistrate 50 solicitări pe motivul intoxicațiilor, dintre care 18 cu medicamente și 16 cu alcool.
Totodată, în perioada menționată, echipele AMU au fost solicitate pentru acordarea asistenței medicale de urgență la 531 cetățeni ucraineni refugiați în Republica Moldova, printre care 285 copii cu diverse afecțiuni.