[ X ]
[ X ]
[ X ]
Ambasadorul Tudor Ulianovschi a fost ales în calitate de Președinte al Consiliului pentru Comerț și Dezvoltare al ONU
12 Septembrie

În perioada 11-22 septembrie 2017, la Geneva se desfășoară cea de-a 64-a sesiune a Consiliului pentru Comerț și Dezvoltare a UNCTAD, care reprezintă cel mai înalt segment al acestei agenții ONU. În debutul sesiunii, Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU la Geneva, Ambasadorul Tudor Ulianovschi, a fost ales în calitate de Președinte al Consiliului pentru Comerț și Dezvoltare (Trade and Development Board) care, reprezintă cel mai înalt organ decizional din cadrul UNCTAD pe lângă Conferințele Ministeriale care au loc o dată la patru ani, transmite CURENTUL.

Ambasadorul Tudor Ulianovschi a fost înaintat drept candidat din partea unui număr sporit de state care reprezintă 3 din cele 4 grupuri regionale ale UNCTAD-ului: Grupul D care reprezintă țările din arealul Europei de Est, Grupul de state membre al Uniunii Europene și Grupul țărilor înalt dezvoltate precum SUA, Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud.

Segmentul de nivel înalt UNCTAD, va cuprinde dezbateri cu privire la procesele de integrare și de dezintegrare a economiei mondiale, interdependența și creșterea economică incluzivă, investițiile pentru dezvoltarea economiei digitale, asistența tehnică oferită de către UNCTAD statelor în curs de dezvoltare și țărilor fără litoral maritim, planul strategic și bugetul organizației, precum și monitorizarea implementării deciziilor adoptate de către conferințele și summit-urile ONU în domeniul economic și social. Tematica sesiunii din acest an a fost prilejuită de jubileul aniversar de 60 de ani de la constituirea Uniunii Europene și 50 de ani de la formarea Asociației Națiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN).

La segmentul de nivel înalt participă Secretarul General UNCTAD, Mukhisa Kituyi, Secretarul General al ASEAN, Le Luong Minh, Directorul General Adjunct al OMC David Shark, Directorul General Adjunct al OECD, Doug Franz, Directorul Executiv al Centrului pentru Comerț Internațional, Arancha Gonzalez, precum și Ambasadorii statelor membre ONU.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților