Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a anunțat mai multe detalii despre organizarea Referendumului național pentru revizuirea Constituției României, din data de 6 și 7 octombrie curent, informează CURENTUL.
Într-o conferință de presă, Daniel Ioniță a declarat că, întrebarea de la Referendum va fi: „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”, iar alegătorii urmează să răspundă: „Da” sau „Nu”.
„Au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului. Toți alegătorii trebuie să se asigure că actele de identitate și cele de stare civilă românești sunt în bună stare și sunt valabile. Cetățenii români, cu domiciliul în România, care în zile referendum, se vor afla în străinătate, precum și cetățeni români cu domiciliul sau reședința în RM, își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate. Și anume, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: Cartea de identitate, Cartea de identitate provizorie, Cartea electronică de identitate, Buletinul de identitate, Pașaportul diplomatic, Pașaportul diplomatic electronic, Pașaportul de serviciu, Pașaportul de serviciu electronic, Pașaportul simplu, Pașaportul simplu electronic, Pașaportul simplu temporar, Pașaportul simplu cu menționarea țării de domiciliu, Pașaportul simplu electronic cu menționarea țării de domiciliu, dar și Pașaportul simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu”, a precizat Ambasadorul.
Totodată, Daniel Ioniță a recomandat cetățenilor români, care se vor afla pe teritoriul RM, să se asigure că dețin documente valabile. „Recomandăm cetățenilor români aflați pe teritoriul RM, care și-au pierdut documentele sau cărora le-au expirat, să solicite din timp preschimbarea acestora la secțiile consulare sau în România. La secțiile de votare din străinătate, nu se vor putea utiliza urne speciale, adică urne mobile, dar și liste electorale permanente. Alegătorii vor fi înscriși în liste electorale suplimentare. Fiecare alegător își exprimă votul personal”, a punctat Ioniță.
De menționat că, în RM vor fi 35 secții de votare, dintre care 12 – la Chișinău.
Andriana Cheptine