[ X ]
Ambasadorul agreat al Sudanului în Republica Moldova a prezentat copiile scrisorilor de acreditare
19 Septembrie

Secretarul de stat pentru cooperare bilaterală și multilaterală, Tatiana Molcean, l-a primit, astăzi, pe Ambasadorul agreat al Republicii Sudan în Republica Moldova, cu sediul la București, Abdelhafiz Elawad Seedahmed Alfaki, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, transmite CURENTUL.

Cu prilejul întrevederii, au fost analizate posibilitățile de intensificare a dialogului politico-diplomatic, cât și a cooperării economice moldo-sudaneze, prin stimularea interesului mediului de afaceri din cele două țări pentru piața economică corespondentă.

De asemenea, au fost abordate și aspecte ale cooperării în organizaţiile internaţionale, inclusiv în ceea ce privește susținerea reciprocă de candidaturi în sistemul ONU.

Secretarul de stat Tatiana Molcean a adresat felicitări ambasadorului agreat al Republicii Sudan în țara noastră şi i-a urat succes în misiunea sa, asigurându-l de întreg sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru dezvoltarea cooperării bilaterale.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților