Ambasadorii agreați ai Republicii Columbia, Javier Dario Higuera Angel şi Republicii Panama, Enrique Antonio Zarak Linares, au prezentat copiile scrisorilor de acreditare secretarului de stat, Tatiana Molcean, transmite CURENTUL.
În cadrul discuţiilor cu ambasadorii agreaţi a fost abordat cadrul de cooperare existent şi posibilităţile intensificării relaţiilor bilaterale în domeniul comercial-economic şi extinderii cadrului juridic. Părţile au agreat posibilitatea organizării schimburilor de experienţă în domeniul serviciului diplomatic, interlocutorii apreciind deciziile autorităților de la Chișinău, Bogota și Panama de liberalizare reciprocă a regimul de vize pentru cetățenii acestor state.
Totodată, interlocutorii au remarcat buna cooperare dintre Republica Moldova şi cele două state în cadrul organizaţiilor internaţionale, în special în cadrul instituţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi multilaterale, Tatiana Molcean, le-a urat succes ambasadorilor Columbiei şi Panamei în exercitarea mandatului lor în Republica Moldova, asigurându-i de sprijinul autorităţilor moldovenești.
Cristina Parfeni