Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a prezentat datele actualizate privind situația în sistemul de învățământ din țară, urmare a deciziei Comisiilor teritoriale în sănătate publică și organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ), transmite CURENTUL.
Astfel:
– 437 (35,24%) instituții de învățământ general activează exclusiv online;
– 359 (28,95%)instituții activează cu program cu participare fizică a elevilor claselor primare, precum și a unui contingent de 50% din numărul total de elevi ai claselor absolvente;
– 154 (12,42 %) instituții desfășoară procesul educațional cu prezența fizică a elevilor din învățământul primar și elevilor din clasele absolvente;
– 290 (23,39%) instituții activează cu prezența fizică a elevilor în instituțiile de învățământ, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19.
Totodată, la data de 16 aprilie, din cauza creșterii cazurilor de îmbolnăvire cu Covid-19, au fost plasate în carantină și desfășoară studiile la distanță alte 3 instituții (0,24%) din țară și 79 de clase (0,49%).
În instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal, numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 154 (0,05%), iar 1231 (0,37%) elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 171 (0,64 %) cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus și 35 (0,38%) se află în autoizolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 88 (0,43%) persoane, iar alte 54 (0,26%) se află în autoizolare.
În perioada 12-16 aprilie, în instituţiile de învăţământ superior au fost confirmați pozitiv 2 studenți, 3 cadre didactice și 4 cadre auxiliare, iar în autoizolare au fost plasați 0 studenți, 2 cadre didactice și 0 cadre auxiliare.
În învățământul profesional tehnic, în perioada 12-16 aprilie au fost confirmați pozitiv cu virusul Covid-19, 14 de elevi, 5 cadre didactice și 13 de persoane alte categorii de personal.
În învățământul de educație timpurie, 24 (1,60%) grădinițe și 69 (1,07%) grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt 21 (0,01%), iar alți 1968 (1,31%) de copii se află în autoizolare. 117 (0,91%) cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 152 (1,18%) cadre didactice. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 111 (0,59%) de persoane, iar alte 189 (1,01%) se află în autoizolare.