[ X ]
Alocări financiare mai mari dela UE pentru RM! Vezi care sunt solicitări Comisiei Europene!
31 Mai

Comisia Europeană a prezentat ieri, în Comisia pentru bugete a Parlamentului European, proiectul de buget al Uniunii Europene (UE) pentru anul 2018, care include solicitarea deputatului european Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul UE din 2018, de a crește alocările financiare pentru statele din Vecinătatea estică, inclusiv Republica Moldova, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, proiectul prezentat de Comisia Europeană prevede o creștere a alocărilor pentru Vecinătatea estică, față de anul 2017, de 48,6 milioane de euro, în credite de angajament (de la 544,1 milioane de euro, la 592,7 miloane de euro), respectiv, de 158,4 milioane de euro în credite de plată (de la 274,1 milioane de euro, la 432,5 milioane de euro).

„Vrem să ajutăm Republica Moldova să adopte toate reformele necesare parcursului european spre o democrație consolidată cu o economie solidă și competitivă. De aceea, am cerut creșterea alocărilor financiare din bugetul de anul următor pentru Vecinătatea estică, așa cum am promis încă din momentul în care am fost desemnat negociator-șef pentru bugetul european de anul viitor. Așteptăm, însă, din partea Guvernului Republicii Moldova să realizeze mai multe progrese în acele domenii necesare implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană: justiție, stat de drept, administrație publică, sistemul bancar și lupta anticorupție. Numai așa ne putem asigura că toți acești bani pe care Uniunea Europeană îi acordă Republicii Moldova sunt bine utilizați și ajung acolo unde trebuie, la creșterea bunăstării oamenilor”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan după prezentarea de către Comisia Europeană a proiectului de buget al Uniunii Europene pentru anul 2018.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților