[ X ]
Alina Russu a demisionat din fruntea CEC: „Nu a fost o decizie simplă”
2 Iulie

Președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, a anunțat că, astăzi, și-a depus cererea de demisie, informează CURENTUL.

Alina Russu a declarat că nu a fost o decizie simplă, însă una asumată și pe deplin responsabilă.

„În perioada mandatului mi-am onorat responsabilitățile ghidându-mă de norma legală, aplicată în vederea asigurării cetățenilor dreptului la vot, dar și a dreptului de a fi ales. În condițiile statului de drept este imperativ ca libera exprimare să fie asigurată atât alegătorului, cât și celor care, în virtutea funcțiilor, sunt responsabili de organizarea și desfășurarea procesului electoral. Imixtiunea în oricare din componentele procesului electoral este incompatibilă cu dezvoltarea liberă a democrației participative. Implementarea inițiativelor de ultimă oră a modificării cadrului normativ în materie electorală ar putea trezi suspiciuni vizavi de libertatea deciziilor autorității electorale superioare. Colegele și colegii cu care am avut onoarea să activez, instituția per ansamblu, pe care am avut onoarea să o conduc sunt de valoare, capabili de a îndeplini sarcinile de organizare a oricărui scrutin. Pe această cale, vreau să aduc sincere mulțumiri întregii familii de funcționari electorali pentru dedicație, profesionalism și responsabilitate!”, a precizat Russu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților