Fostul Președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că nimic grav nu se va întâmpla dacă Guvernul va fi demis, transmite CURENTUL.
În cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, Alexandru Tănase spune că dacă acesta va fi demis, își va exercita atribuțiile până după prezidențiale.
„În general, în sistemul nostru constituțional nu există nicio situație când poate apărea un vid de putere. În cazul în care guvernul va fi demis, el își va exercita funcțiile până după alegerile prezidențiale, mai apoi președintele poate semna decretul de dizolvare și de organizare a alegerilor parlamentare anticipate. Sigur, mandatul unui guvern în exercițiu este diferit, dar cred eu că toate aceste scenarii sunt destul de fantasmagorice și nu prea au sprijin în realitate, deoarece puțin probabil că cineva va risca să arunce țara în alegeri anticipate”, spune Alexandru Tănase.
El afirmă că sunt posibile multe scenarii, dar nu este posibilă cumularea a două exerciții electroale cum ar fi prezidențialele și parlamentarele.
„Trebuie să înțelegem că, de fapt, criza pandemică a dat peste cap agendele tuturor și toate manipulările tradiționale care se fac și s-au făcut în ultimii 30 de ani la noi cu alegerile funcționau într-un fel. Acum, realmente suntem într-o situație dificilă economică și țara trebuie administrată. În același timp, nimeni nu îl împiedică pe președintele Dodon să îl demită pe premierul Chicu, care se pare că nu este nici pe departe cea mai populară figură și să formeze un nou guvern și poate fi o nouă majoritate parlamentară, cum a fost în vara anului trecut și să vină cu alt candidat pentru funcția de prim-ministru, care să asigure derularea în condiții de echidistanță și democrație a alegerilor prezidențiale. Multe scenarii sunt posibile, dar la modul practic nu cred că putem discuta despre o eventuală dizolvare de parlament acum și, cu atât mai mult, nu este posibilă cumularea acestor două exerciții electorale”, a spus Alexandru Tănase.
Cristina Parfeni