În cadrul ședinței de astăzi, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat avizul asupra inițiativei legislative nr.210 din 28 mai 2020 cu privire la modificarea Codului electoral nr.1381/1997, informează CURENTUL.
Astfel, la inițiativa de a introduce efectuarea votării pe parcursul a două zile în cadrul alegerilor parlamentare și celor prezidențiale, Comisia a reiterat punctul de vedere formulat în hotărârile nr. 1605 din 24 decembrie 2012 și nr.1010 din 4 iulie 2017.
„În special, Comisia a subliniat că modificarea perioadei de timp destinate votării, implică ajustarea noilor condiţii de efectuare a acesteia, urmând a fi modificate procedurile ce vizează securizarea votării, implicit păstrarea şi asigurarea integrităţii pe parcursul a două zile a buletinelor de vot utilizate şi a celor neutilizate. Totodată, ar trebui revăzute regulile privind asigurarea confidenţialităţii informaţiei din listele electorale cu privire la participarea alegătorilor la votare, norma privind interdicţia efectuării agitaţiei electorale în ziua alegerilor şi cea precedentă alegerilor precum și termenele de prezentare a rapoartelor financiare”, se arată într-un comunicat al CEC.
Avizul aprobat de CEC urmează a fi transmis Ministerului Justiției.
Cristina Pendea