[ X ]
Agricultorii moldoveni sunt îndemnați să sporească producția de legume pentru a suplini deficitul de produse agricole pe care îl resimte Ucraina
1 Martie

Agricultorii moldoveni care dispun de terenuri agricole în aria sistemelor de irigare, gestionate de Asociațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, au fost încurajați să producă legume pentru suplinirea deficitului de legume din Ucraina, cauzat de invazia Rusiei a țării vecine.

Perspectivele pentru sectorul de producere a legumelor în contextul situației regionale au fost discutate de Asociațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigare (AUAI) din Moldova în cadrul conferinței lor anuale, organizată pe 28 februarie curent de Fondul de Dezvoltare Durabilă în parteneriat cu Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRRM).

Sergey Alba, expert ucrainean în domeniul producerii legumelor, a menționat că situația regională complicată, cauzată de războiul din Ucraina, creează condiții de dezvoltare a sectorului legumelor din Moldova. Regiunile Herson și Nicolaev din Ucraina, unde erau produse preponderent legume, au fost extrem de afectate de consecințele războiului. A fost distrusă în totalitate infrastructura de irigare din Kahovka, din regiunea Herson, iar multe terenuri agricole au devenit neutilizabile din cauza minelor, a explicat expertul din Ucraina. ”Acum fermierii moldoveni au o șansă unică să investească în irigare și tehnologii intensive de producere a legumelor ca tomatele, ceapa, ardeiul dulce pentru a ajuta Ucraina să facă față deficitului de produse agricole. Este o misiune nobilă pe care o pot îndeplini fermierii moldoveni de a compensa deficitul din Ucraina, după ce Moldova și-a deschis brațele și a primit mii de refugiați din Ucraina”, a declarant Sergey Alba.

După invazia Ucrainei de către Rusia, exporturile de legume în stare proaspătă produse în Moldova au crescut considerabil. Conform platformei de date comerciale statistice internaționale www.comtradeplus.un.org și autorităților publice din Moldova, în anul 2022 Moldova a exportat peste 10 mii de tone de legume, comparativ cu cca 660 tone exportate în 2021. Au fost exportate legume, care anterior Moldova nu le comercializa pe piața din Ucraina, cum ar fi tomatele, ceapa, usturoiul, morcovul etc.

Oxana, Arhip , Manager Sustenabilitate și Parteneriate în Sectorul Irigării, proiectul USAID PCRRM, a menționat că accesul la irigare oferit de cele 10 sisteme de irigare reabilitate cu fondurile Guvernului SUA în cadrul programului Compact, a determinat în ultimii ani agricultorii să extindă suprafețele plantate cu legume, pentru care apa este critică. Astfel, dacă în 2018 în aria a 10 sisteme de irigare erau cultivate legume pe circa 577 de hectare, în 2022 suprafață cu legume s-a extins până la circa 1000 de hectare. Suprafața plantată cu legume poate însă fi extinsă deoarece există oportunități viabile de piață, a precizat reprezentanta proiectului USAID PCRRM.

În prezent în Republica Moldova sunt înregistrate 35 de AUAI, care gestionează 30 de sisteme de irigare din cele circa 70 existente. Din sistemele centralizate de irigare gestionate de AUAI 10 au fost reconstruite în totalitate, restul fiind reabilitate parțial. Totodată, potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, dacă în perioada sovietica în Republica Moldova erau irigate circa 300 de mii de hectare, în anul trecut suprafața irigată a fost de 10 ori mai mică.

Inapoi la arhiva noutaților