Direcția generală de audit V din cadrul Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a avut o întrevedere de lucru cu conducerea Agenției pentru Supraveghere Tehnică, transmite CURENTUL.
În cadrul întrevederii, Eduard Moroșan, membru al CCRM a informat directorul Agenției pentru Supravegherea Tehnică, Andrei Vatamaniuc despre desfășurarea misiunii de audit ”Auditul conformității eliberării documentelor permisive în construcție” și a prezentat solicitările ulterioare față de entitate. Misiunea de audit va finaliza la sfârșitul lunii mai cu un raport al Curții de Conturi.
Menționăm că misiunea de audit a fost inițiată în baza Programelor activității de audit ale Curții de Conturi pentru anii 2019, 2020.
Cristina Pendea