[ X ]
Agenția „Moldsilva”: În această perioadă, cu precipitaţii abundente, solicităm…
5 Iulie

În urma inspectării de către Dumitru Cojocaru directorul Agenţiei „Moldsilva” a traseelor turistice din fondul forestier, Agenția vine cu un apel către toţi cei care aleg să petreacă timpul liber în sânul naturii, în special pentru vizitatorii Entităţilor Silvice Nisporeni, Călăraşi, Străşeni, Hînceşti şi Rezervaţiilor Naturale „Codrii” şi „Plaiul Fagului” – „în această perioadă, cu precipitaţii abundente, solicităm să reduceţi la maxim accesul în fondul forestier cu transport de orice tip”, informează CURENTUL.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă, această măsură va contribui la protejarea florei şi faunei prin păstrarea intactă a drumurilor forestiere, în special, în proximitatea traseelor naţionale şi va constitui o perioadă de respiro pentru animalele pădurii, în perioada de reproducere. Perturbarea liniştii în pădure, gălăgia în exces, vuietul de motoare şi acțiunile cu impact gălăgios pun în pericol comportamentul şi conviețuirea animalelor în pădure, în această perioadă în care are loc reproducerea regnului animal.

Totodată, deplasările excesive cu diverse mijloace de transport în fondul forestier, cauzează compromiterea regenerării naturale, tasarea solului, pierderea seminţişului, distrugerea habitatelor speciilor de plante rare şi pe cale de dispariţie

„Mizăm mult pe înţelegerea Dumneavoastră, ca prin efort comun, să dezvoltăm fondul forestier al Republicii Moldova, dar atenţionăm că pentru cei care nu se vor conforma acestei solicitări, vor fi aplicate măsuri speciale. Echipele de intervenţie rapidă ale silvicultorilor vor fi angajate într-o activitate permanentă, iar pe drumurile de acces, ce urmează a fi protejate, nu vor lipsi inscripţiile corespunzătoare şi vor fi plasate diverse impedimente, inclusiv cuie şi scoabe.

Reiterăm că acestea sunt nişte măsuri temporare menite să protejeze structura solurilor din fondul forestier, practicabilitatea drumurilor forestiere, dar şi să permită popularea pădurilor cu specii ale regnului animal. Accesul cu orice tip de transport în fondul forestier, inclusiv cu ATV-uri (cu excepţia sectoarelor special amenajate) este interzisă. Entităţile silvice ce vor asigura amenajarea unor asemenea trasee, vor informa adiţional publicul şi vor organiza diferite evenimente, inclusiv competiţii pentru vizitatori” – comunică agenţia.

De asemenea, Agenţia „Moldsilva” vine cu o rugăminte către vizitatorii fondului forestier, pentru a păstra curăţenia în locurile amenajate pentru odihnă şi de a nu admite depozitarea gunoiului, resturilor şi deşeurilor în pădure. Totodată, solicită respectarea tuturor regulilor de securitate antiincendiară pentru a nu pune în pericol vegetaţia forestieră şi conviețuirea animalelor sălbatice în mediul lor natural.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților