Priorităţile ţării noastre în domeniul sporirii suprafeţelor împădurite au fost discutate în cadrul evenimentului „Acțiuni Comune de Împădurire a Moldovei” cu participarea Președintelui Republicii Moldova Maia Sandu, reprezentanţilor corpului diplomatic, Ministerului Mediului, Agenţiei „Moldsilva” şi ai comunităţii ştiinţifice. Reuniunea a fost găzduită de Rezervaţia Naturală „Codrii” şi are drept scop identificarea soluţiilor pentru organizarea acţiunilor ample de plantare a puieţilor forestieri, mobilizarea şi participarea societăţii la aceste lucrări, informează CURENTUL cu referire la Agenția „Moldsilva”.
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a menţionat că Programul Național de Împădurire este o prioritate a țării şi prevede sporirea suprafeței pădurilor cu cel puțin 100000 ha.
„Implementarea acestui program este o parte importantă a eforturilor Republicii Moldova de a reduce efectele schimbărilor climatice și de a trece la un model durabil de dezvoltare economică. Contăm pe sprijinul partenerilor de dezvoltare în acest efort, iar soluțiile pentru problemele ecologice pot fi găsite în abordări comune și eforturi solidare, în beneficiul tuturor cetățenilor” , a accentuat Maia Sandu.
Ministra Mediului Iuliana Cantaragiu, în contextul importanţei extinderii suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră, a vorbit şi despre prioritățile pentru mandatul guvernamental, accentuând în special, strategia reformei instituţionale a sectorului forestier.
În acelaşi context, Iuliana Cantaragiu a venit cu un îndemn de consolidare a eforturilor, cunoştinţelor, abilităţilor şi resurselor disponibile pentru a restabili echilibrul natural generat de păduri şi excluderea percepţiei faţă de fondul forestier doar ca sursă de obţinere a masei lemnoase.
Vadim Stîngaci directorul Agenţiei „Moldsilva” a salutat prezenţa factorilor de decizie şi a partenerilor de dezvoltare la acest form important pentru Fondul Forestier Naţional şi a declarat că acest tip de activităţi se înscriu perfect în contextul internaţional al Declarației liderilor de la Glazgow privind pădurile și utilizarea terenurilor, dar şi Planului Strategic ONU pentru Păduri 2017-2030.
„Elaborarea Programului de conservare și dezvoltare durabilă a resurselor forestiere din Republica Moldova pentru perioada 2022-2030 îşi merită pe deplin efortul, inclusiv reieşind din starea actuală a pădurilor, dar şi din simplul motiv că este parte la toate tendinţele internaţionale de redresare a situaţiei la acest capitol” , a menţionat directorul Agenţiei „Moldsilva”.
Necesitatea extinderii suprafețelor împădurite pentru sporirea capacității țării noastre de adaptare la schimbările climatice și angajamentelor asumate în cadrul convențiilor internaționale, solicită un efort consolidat la toate nivelurile, iar conştientizarea acestui imperativ şi implicarea societăţii poate deveni factorul decisiv în realizarea acestui proiect important de ţară.
Ideile şi planurile abordate în cadrul acestei reuniuni şi-au găsit continuare logică prin plantarea, de către participanţi, a puieților de stejar în Rezervația Naturală „Codrii”.
Cristina Pendea