Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) anunță lansarea Ghidului managerului energetic din sectorul public, care are ca scop, oferirea cunoștințe în domeniul eficienței energetice managerilor energetici din cadrul administrațiilor publice locale, precum și a prezenta cadrul legal din domeniu. De asemenea Ghidul ajută la îndeplinirea într-un mod eficient și profesional a sarcinilor managerului energetic, inclusiv prin dezvoltarea și implementarea unor strategii pentru creșterea eficienței energetice la nivel local.
Ghidul reprezintă un suport adresat autorităților publice locale și managerilor energetici în vederea facilitării angajării și motivării funcției respective de către persoanele competente, în scopul elaborării planurilor locale de acțiuni în domeniul eficienței energetice și atragerea investițiilor financiare în teritoriu, prin intermediul bugetului național și a donatorilor străini activi pe teritoriul Republicii Moldova.
Ghidul poate fi accesat aici.
De menționat că, AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Gurez