[ X ]
[ X ]
[ X ]
AEE îndeamnă să reducem împreună intensitatea energetică a Republicii Moldova
21 Ianuarie

Republica Moldova continuă să fie una dintre țările cu cea mai mare intensitate energetică din Europa, volumul de energie consumată pentru a produce o unitate de PIB fiind de cca trei ori mai mare decât în Uniunea Europeană. Astfel, Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) îndeamnă toți consumatorii de energie, atât gospodării casnice, cât și persoane juridice, să utilizeze cele mai eficiente tehnologii disponibile pe piață și accesibile financiar, pentru a reduce consumul de energie. Astfel, bugetele casnice sau ale întreprinderilor vor beneficia de economii, iar economia țării va deveni mai competitivă.

Potrivit unui comunicat de presă, pentru a informa consumatorii, Agenția pentru Eficiență Energetică a elaborat o serie de spoturi video dedicate eficienței energetice în domeniile cu cel mai mare impact.

„Ne dorim ca cetățenii ţării, care vor fi informați despre modalități de eficiență energetică, să fie motivați să diminueze costurile pentru energia electrică și termică, să protejeze mediul și să contribuie la atingerea țintelor naționale de reducere a emisiilor de CO2”, a declarat directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Alexandru Ciudin.

Astăzi, Agenția a lansat un prim spot dintr-o serie de spoturi informative, care vor fi produse și difuzate pe parcursul anului curent. Acesta cuprinde un set de sfaturi privind centralele termice pe lemne, peleți sau brichete, centralele termice pe gaz, centralele termice pe cărbuni și cele electrice, care vor ajuta consumatorul să facă o alegere potrivită, în dependență de necesitățile sale.

Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților