Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) amintește despre procedura de calificare și înregistrare în Registrul electronic a auditorilor energetici pentru persoanele fizice – auditorii energetici autorizați în conformitate cu cadrul normativ existent până la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 676/2020, transmite CURENTUL.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 676 din 10.09.2020 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la auditorii energetici și auditul energetic (HG 676/2020), AEE este responsabilă de punerea în aplicare a acesteia, inclusiv prin calificarea și înregistrarea în Registrul electronic a auditorilor energetici.
Prin urmare, auditorii energetici, persoane fizice, care au fost autorizați în domeniul electroenergetic și termoenergetic urmează a fi calificați și înregistrați în Registrul electronic al auditorilor energetici pentru toate trei categorii de auditori energetici: Clădiri, Industrie și Transport, iar cei care au fost autorizați doar pentru domeniul termoenergetic urmează a fi înregistrați în Registrul electronic al auditorilor energetici pentru categoria Clădiri.
Pentru a fi calificat și înregistrat în Registrul electronic al auditorilor energetici în calitate de auditor energetic, solicitantul trebuie să depună la adresa Agenției în format electronic sau pe suport de hârtie o cerere și o declarație pe proprie răspundere, semnate olograf sau cu semnătură electronică.
Totodată, ținem să menționăm despre lansarea procedurii de calificare și înregistrare în Registrul electronic a auditorilor energetici pentru persoanele fizice.
În acest context a fost aprobat Raportul privind stabilirea listei specialităților universitare de profil energetic și/sau tehnic existente și a domeniilor de specializare, care corespund din oficiu cerințelor și condițiilor stabilite pentru calificarea și înregistrarea auditorilor energetici precum și orientările utilizate la elaborarea programelor de studii, a cursurilor de formare/perfecționare, precum și a cerințelor minime față de studiile solicitanților eligibili a fi înscriși în cadrul acestora, aprobat prin Ordinul AEE nr. 04/AB din 29 ianuarie 2021.
Astfel, în baza documentului dat, a fost stabilită lista specialităților universitare de profil energetic și/sau tehnic existente și a domeniilor de specializare, care corespund din oficiu cerințelor și condițiilor stabilite pentru calificarea și înregistrarea auditorilor energetici, pentru fiecare categorie (Clădiri, Industrie, Transport), după cum urmează:
Prin urmare, persoanele care au absolvit unul din Programele de studii superioare de masterat cu specialitățile și domeniile de formare profesionale menționate în tabelul de mai sus și doresc să fie calificați și înregistrați în Registrul electronic al auditorilor energetici, pot depune, în adresa Agenției, în format electronic sau pe suport de hârtie, o cerere și o declarație pe proprie răspundere semnate olograf sau cu semnătură electronică.
Solicitanții urmează să prezinte pachetul de documente la adresa Agenției pentru Eficiență Energetică, str. Alecu Russo 1, et.10 sau în format electronic la adresa de email: office@aee.md cu mențiunea ,,Solicitare calificare auditor energetic”.
În același timp, aducem la cunoștință că persoanele care dețin studii superioare de profil energetic și/sau tehnic, dar nu întrunesc cerințele minime stabilite față de acestea, pot obține calitatea de auditor energetic în conformitate cu prevederile HG 676/2020 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la auditorii energetici și auditul energetic, prin prezentarea în adresa Agenției a unui certificat de absolvire, a unui curs de formare/perfecționare specific categoriei pentru care vor să solicite calificarea, emis de către instituțiile/organizațiile cu drept de formare profesională, instituțiile de învățământ acreditate.
Reamintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Pendea