„Agricultorii au protestat constant din cauza nedreptăților. În 2020, au ajuns până pe treptele Parlamentului și în fața Guvernului, iar actualii guvernanți, care atunci se aflau în opoziție, s-au grăbit să se alăture lor, profitând politic de nemulțumirea celor care hrănesc o țară întreagă și reprezintă o verigă esențială a economiei naționale. Astăzi, când situația a devenit chiar mai gravă, guvernarea se manifestă printr-o indiferență rece și neclintită, ignorând nemulțumirile legitime ale agricultorilor și ale societății dezamăgite, care își pierde tot mai mult răbdarea” – a declarat ex-ministrul Andrei Năstase, pretendent la funcția de șef al statului.
„Doamna Sandu, premierul desemnat și susținut de dumneavoastră a anunțat abia după o zi că intenționează să se întâlnească cu reprezentanții „sectorului agricol”, însă întâlnirea ar putea avea loc abia săptămâna viitoare. Această întârziere transmite un mesaj clar despre poziția Guvernului și a întregii guvernări pe care o conduceți în mod direct: incapacitate și un dezinteres mascat de promisiuni vagi și fonduri insuficiente, despre care se vorbește mult, dar care nu par să aibă un impact real asupra sectorului agricol.
Între timp, agricultorii continuă să sufere. În răgazul de o săptămână pe care premierul l-a luat pentru o simplă discuție, aceștia riscă să fie supuși executării silite și penalităților impuse de instituțiile bancare. Guvernul, însă, nu pare preocupat de aceste probleme, continuând pe aceeași linie de indiferență și ineficiență, similară cu cea a fostului premier, Natalia Gavrilița, cunoscută pentru lipsa de acțiune și interes față de problemele stringente ale țării”, a menționat el.
Politicianul a constatat că e trist că, deși în opoziție și în campaniile electorale se fac mii de promisiuni, acestea sunt uitate imediat ce politicienii ajung la putere. În loc să se găsească soluții reale, se repetă constant că „nu sunt bani”, în timp ce fondurile sunt pierdute din cauza contrabandei, evaziunii fiscale și schemelor criminale preluate de la regimul anterior.
„Este timpul să eliminăm aceste standarde duble din viața publică și politică. Având sprijinul României și experiența acesteia în gestionarea fondurilor europene, Guvernul ar fi putut negocia cu UE un program special de suport economic pentru fermierii din Moldova, având în vedere că agricultura este cel mai vulnerabil sector social și economic. Mai ales că Uniunea Europeană are la dispoziție instrumente de intervenție în situații de criză, așa cum a demonstrat în cazul crizei energetice din 2021, cauzată de incompetența și managementul defectuos din sectorul energetic.
Sper că în lista reprezentanților „sectorului agricol”” invitați la discuția cu premierul vor fi incluși și agricultorii din sudul țării, care solicită instituirea stării de urgență în agricultură. Știm cu toții că, de multe ori, la Guvern se anunță una, dar la ședințe apar diverse personaje docile de pe liste preaprobate și girate de partid, simulându-se discuțiile și înțelegerile”, a mai spus Andrei Năstase.