Bugetul Serviciului naţional unic de urgenţă 112 pentru acest an a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Documentul prevede venituri şi cheltuieli în sumă de 50 milioane de lei, transmite CURENTUL cu referire la Moldpres.
Potrivit bugetului, pentru cheltuielile de personal vor fi alocate aproximativ 7,6 milioane de lei, pentru cheltuielile capitale sunt destinate peste 37,5 milioane de lei şi pentru cheltuielile curente – în jur de 4,7 milioane de lei. Totodată, în urma aprobării, bugetul poate fi modificat la capitolul cheltuieli.
Crearea Serviciului de urgenţă 112 va necesita investiţii de 5,9 milioane de euro din bugetul de stat, bani alocaţi pentru echipamente, softuri, oficii şi amenajare. Utilizarea numărului unic european de apelare a serviciilor de urgenţă va permite organizarea adecvată şi eficientă a serviciilor de urgenţă pe întreg teritoriul ţării conform cerinţelor Uniunii Europene. În prezent, acest serviciu este folosit în toate statele membre ale UE.
Conform Planului de acțiuni privind implementarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, testarea sistemului dat va avea loc până la finele anului curent, iar darea în funcțiune totală urmează să aibă loc în trimestrul trei 2018.
Cristina Parfeni