Începând cu 27 aprilie curent, Ministerul Finanțelor inițiază plata sumelor indexate pentru deponenții „Băncii de Economii”, care au depus cereri de înregistrare până la sfârșitul anului 2021. Astfel, își pot ridica banii deponenții născuți până în anul 1991 inclusiv, pentru plata sumei indexate aferente primei etape; deponenții născuți până în anul 1991 inclusiv, pentru plata sumei indexate aferente etapei a doua, transmite CURENTUL.
Banii pot fi ridicați la orice oficiu/agenţie a Î.S. ”Poşta Moldovei”. Pentru a beneficia de indexare, beneficiarul, reprezentantul sau moștenitorul se va prezenta, având asupra sa actul de identitate. Moștenitorul va prezenta suplimentar certificatul de deces și copia legalizată notarial a certificatului de moștenitor, iar reprezentantul procura, întocmită în modul stabilit de legislație. În cazurile în care depunerile bănești au fost testate mai multor moştenitori, moştenitorul care solicită suma indexată ce îi revine va depune la oficiul/agenția poștal(ă) cererea pentru calcularea sumei indexate spre achitare.
Deponenţii născuţi până în anul 1991 inclusiv, care nu au depus până în prezent, din diferite motive, cererile pentru indexare, pot face acest lucru la orice oficiu/agenţie a Î.S. „Poșta Moldovei”, având asupra sa actul de identitate şi libretele de economii ale conturilor deschise până la 1 ianuarie 1992.
Achitarea sumelor indexate se efectuează în baza Legii nr. 1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii şi Hotărârii Guvernului nr. 261 din 20 aprilie 2022. În bugetul de stat pentru anul 2022 sunt prevăzute 86 mil. de lei pentru aceste scopuri.