Legislativul a adoptat, astăzi, în prima lectură, proiectul de ratificare a Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru realizarea Proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”, transmite CURENTUL.
Valoarea contractului dintre Guvern și BEI constituie 30 de milioane de euro. Aceste mijloace vor fi utilizate pentru creșterea eficienței energetice în cadrul instituțiilor publice, în primul rând, celor cu destinație socială: spitale, grădinițe, școli.
Documentul mai prevede scutirea de TVA, de accize, de plata taxei vamale și altor taxe a importului sau achiziționării de mărfuri, lucrări, servicii destinate implementării Proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”.
De menționat că, recent Legislativul a ratificat Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în valoare similară, care la fel este destinat realizării Proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”.
Valoarea totală a proiectului constituie 75,5 milioane de euro, inclusiv cele două împrumuturi – din partea BEI și BERD și componenta de grant. Proiectul se va realiza în doua etape, durata de implementare este planificată pentru anii 2022-2025, iar lista finală a beneficiarilor va fi aprobată de Comitetul de coordonare a implementării Proiectului.
Proiectul de lege cu privire la ratificarea Contractului de finanțare a fost susținut cu votul a 76 de deputați și va fi transmis spre dezbateri în plen, în cea de-a doua lectură.