Consiliul Central de Coordonare a aprobat Programul activităților de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte din învățământul general pentru anul 2022.
Astfel, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 1614 din 08 decembrie 2021, în anul de studii 2021-2022 vor fi organizate și desfășurate 21 de olimpiade și concursuri republicane.
Totodată, în scopul selectării loturilor olimpice care vor reprezenta Republica Moldova la concursurile și olimpiadele regionale și internaționale, urmează a fi organizate 11 baraje de selecție la 7 discipline de concurs: matematică, informatică, fizică, chimie, biologie, științe și limbă franceză. Loturile olimpice selectate vor beneficia de activități de pregătire pentru participarea la concursurile regionale și internaționale.
Pentru anul 2022, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare planifică delegarea loturilor olimpice la 19 concursuri și olimpiade regionale și internaționale.
Programul activităților de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte din învățământul general pentru anul 2022 poate fi accesat pe site-ul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (www.ance.gov.md), la rubrica Documente normative.