[ X ]
A avut loc reuniunea comună a Comisiilor pentru politică externă a parlamentelor Republicii Moldova și Republicii Italia
12 Mai

Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au participat, astăzi, la o reuniune comună cu omologii din cadrul Comisiei afaceri externe și comunitare a Camerei Deputaților din Parlamentul Republicii Italiene, transmite CURENTUL.

În debutul reuniunii, care s-a desfășurat în format on-line, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, a salutat inițiativa organizării reuniunii bilaterale a comisiilor din cele două legislative și și-a exprimat convingerea într-o colaborare eficientă pe această platformă.

Agenda discuțiilor a vizat subiecte de actualitate, precum situația de securitate din regiune și gestionarea crizei umanitare, cu care se confruntă țara noastră.

În această ordine de idei, parlamentarii italieni și-au exprimat aprecierea pentru capacitatea Republicii Moldova de a gestiona criza refugiaților și au confirmat angajamentul de susținere a autorităților în acest demers.

Președinta Comisiei, Doina Gherman, a menționat că Republica Moldova va continua să ofere suportul și asistența socială și educațională necesară refugiaților.

Totodată, oficialii au discutat despre  susținerea perspectivei europene a Republicii Molodova în contextul în care, la începutul lunii martie, țara noastră a depus cererea de aderare la UE.

În acest context, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, a menționat că procesul de completare a celui de-al doilea chestionar de aderare la Uniunea Europeană este practic realizat, primul fiind trannsmis cu succes la sfârșitul lunii aprilie curent. ”Acest fapt înseamnă determinare, înseamnă că Republica Moldova este conștientă de importanța acestui proces și înțelege șansa fără precedent a țării noastre de aderare la Uniunea Europeană” a declarat președinta Comisiei.

În cadrul reuniunii, oficialii au discutat și despre ratificarea de către Parlamentul Italiei a Acordului între Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale.

A fost exprimată determinarea pentru dinamizarea contactelor interparlamentare, în special pe platforma comisiilor și a grupurilor de prietenie.

De asemenea, a fost înaintată propunerea de organizare a unei conferințe internaționale privind integrarea europeană a Republicii Moldova.

Inapoi la arhiva noutaților