A avut loc recepția la finalizarea lucrărilor preconizate în cadrul proiectului ,,Implementarea măsurilor de eficiență energetică în cadrul sistem de iluminat public din comuna Risipeni”, raionul Fălești, transmite CURENTUL.
Proiectul este susținut în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte Pilot.
Valoarea totală a proiectului constituie 2 225 406,82 lei, cu ajutorul cărora a fost posibilă modernizarea sistemului de iluminat din localitate.
Totodată, pe perioada implementării, beneficiarului i-a fost asigurată asistența tehnică ce include raportul de audit energetic, elaborarea devizului de cheltuieli, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii și servicii de supraveghere tehnică.
Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Pendea